Om Namah Shivaya

despre o crancena vinovatie..despre anumite intrebari care stiu ca sunt retorice, pentru oricine…cum inveti sa te ierti pe tine…cum ajungi sa nu te mai blestemi…cum sa uiti…cum sa stergi, cand in fata se casca o pustietate imensa…cum sa nu-ti mai fie teama de instinctele tale…de infernul din tine…da, sunt inimi in care dumnezeu nu se poate uita fara sa-si piarda inocenta, inimi ca a mea care nu se tem de demonul dinauntru…care nu il ocolesc..care il cheama…Mi-e pofta de decadenta, mi-e pofta sa fiu sordida pana la margini…desi nu-mi cunosc marginile…si cu asta sa ma scufund si sa ma confund si eu in lume, odata pentru totdeauna. pentru ca am obosit sa urasc si sa ma urasc. si am obosit sa iubesc lucruri pe care nu le voi avea niciodata

suferintele te transfigureaza. te spala sau te intineaza, te duc spre ceva sinonim ca inteles metafizic cu sfintenia crestina sau te arunca in mocirla…dar decat imbecilitatea dulce a mediocrului cred ca prefer intunericul..cine oare nu a fost macar o data tentat sa se arunce in comoditatea principiilor de orice fel…in crestinism de pilda, in religiile in care intorci obrazul spre a fi palmuit…”cine se va smeri, pe sine se va inalta”…da, se va smeri in deplina constiinta a inaltarii ce urmeaza…in asteptarea rasplatei….nimic pur in aceasta afacere a smereniei, nimic nobil. nu mai plec capul niciodata desi sunt scarbita de mine pana in cele mai vagi detalii fizice si nefizice. starea spirituala a creatorului suprem…a superiorului in genere, depinde foarte mult de starea mea spirituala. daca sunt rea, si el e rau…daca sunt fericita si el e fericit…etc.

..si spune-mi tu,oricine ai fi, cum se sterg urmele frustrarii, ale nevrozei si vinovatiei…cum te cureti si cu ce speranta cand nu mai exista niciun scop, nicio stea la care sa vrei sa ajungi, nicio lumina la care sa visezi…timpul necesar distrugerii unei astfel de stele, a unui astfel de inchipuit destin, e mai lung decat timpul dedicat urcarii sale pe piedestal..si daca eu am renuntat la gratie…a renuntat si gratia, oare, la mine?….

da! ma intorc de unde plecasem! ma intorc la NU. de ce…? de aia! pentru ca atata vointa mai am si eu…sa plec si dintr-o bezna de negatii sa arunc cu noroi in voi toti…pentru ca ma scarbiti! pentru ca ma doare prezenta voastra. pentru ca nu sunt suficienta niciodata….mereu e nevoie de mai mult si de mai frumos…niciodata nu inteleg destule! niciodata nu sunt sunetul potrivit in clipa potrivita! niciodata nu merit efortul! si tu?! niciodata….si pe mine cine a cautat sa ma inteleaga?! am cautat, de cand ma stiu, sa pricep ceva din lumea voastra, din lumea ta…din universul cuiva, sa apartin de ceva…sa ma leg de orice…sa simt ca exist…pe mine cine a incercat sa ma inteleaga?! s-a zbatut cineva sa priceapa de unde vine rautatea, prostia si ridicolul?! si atunci de unde atata pretentie?! nu mai sunt aici pentru nimeni, pentru nevoile nimanui. am un NU , un mare NU in fata oricarui raspuns la orice intrebare….am sa mai tac si eu o vreme, am sa mai iau o pauza….am vorbit si asteptat si plans si luptat destul, am obosit….si acum realizez zadarnicia efortului, nu mi s-a cerut niciodata nimic…da, lumea m-a pangarit cu singuratate. si eu mi-am pangarit trupul cu sudori straine. dar am sa ma curat. o singura urma a ramas de nesters in mine, pentru ca nu vreau sa o sterg, eu am sa pastrez aceasta cicatrice…pentru ca este tot ceea ce am avut vreodata..e amintirea frumusetii mele…om na mah shi va ya…chiar daca astazi viata mea este pentru mine de neconceput…am sa venerez noaptea care creste in mine…