Interesant este faptul ca in plin conflict intre Ucraina si Rusia, marele presedinte al Romaniei se gandeste sa faca declaratii impotriva vicepresedintelui Rusiei. Si ce declaratii. Ca bea prea multa votca si ca ar trebui sa ii numaram paharele de votca pe care le-a baut inainte sa declare ca data viitoare v-a survola Romania cu un bombardier.
Cum era de asteptat vicepresentintele rus nu a intarziat sa vina cu replica, spunand ca si al nostru bea prea mult. Sa numaram paharele zic. Al nostru sef de stat se cam joaca cu focu si mi-e ca nu ar reusi sa stinga focul cu alcool. ma gandesc ce i-ar putea face pe cei doi sa inceteze un asemenea scandal, deosebit de riscant, mai ales pentru noi, din cauza faptului ca pe noi ne cam fac varza rusii in primele treizeci de secunde. Poate ca sa nu mai miroasa a aburi de alcol in incaparile presedinteluli nostru ii recomanda niste saculeti masina care sa improspateze imediat incaparea.
Acum parca toata lumea a intrat in insteria declaratiilor alcoolice. Pana si premierul s-a strecurat usor si a venit si el cu declaratii la adresa oficialilor rusi.
Îi dăm drumul!
Au mai rămas 8 zile până la începerea proiectului. După cum spuneam şi în post-ul trecut, primul proiect va fi un proiect pilot ce se va desfăşura la Şcoala cu clasele I-VIII la ora 11:00 A.M. Target-ul acestui proiect, în primă fază vor fi copiii claselor a VI-a iar unele din obiectivele acestui proiect sunt:
- conştientizarea şi acceptarea problemei de către tinerii elevi;
-găsirea unei soluţii de înlăturare a fenomenului;
- captarea atenţiei părinţilor cu privire la tendinţa tinerilor de a denatura limba română;
Suntem foarte mulţumiţi de partenerii pe care îi avem şi sperăm într-o colaborare cât mai bună şi de lungă durată. Lista este încă deschisă, şi cine doreşte să se alăture în această campanie pe care noi am început-o este binevenit.
Mulţumim partenerilor!
- conştientizarea şi acceptarea problemei de către tinerii elevi;
-găsirea unei soluţii de înlăturare a fenomenului;
- captarea atenţiei părinţilor cu privire la tendinţa tinerilor de a denatura limba română;
Suntem foarte mulţumiţi de partenerii pe care îi avem şi sperăm într-o colaborare cât mai bună şi de lungă durată. Lista este încă deschisă, şi cine doreşte să se alăture în această campanie pe care noi am început-o este binevenit.
Mulţumim partenerilor!
Un inceput de primavara ploios
Ce vreme ciudata. Fix cand avem zile libere, acum de Pasti, vremea nu tine cu noi si ne face sa stam mai mult in casa, decat sa fi iesit la aer, cumva sa ne bucuram in natura de venirea Pastelui. Cred ca si iepurasul e foarte "plouat" de vremea asta asa de urata si s-ar putea chiar sa nici nu mai vina cu cadouri. Sa se fi suparat pe noi pentru ca nu il asteptam cu mult soare si cu iarba verde si frumoasa.
Sunt trista pentru ca uite acum cand am reusit sa predau toate hartiile pe care seful meu mi le insarcinase pentru rezolvare, nu pot sa plec si eu sa ma plimb prin parc sa iau putin aer si sa ma relaxez, dupa o munca istovitoare, la firma de externalizare servicii salarizare.
In fine, macar sper ca dupa Pasti, vremea sa se imbunatateasca pentru ca am in plan niste plimbari foarte lungi cu bicicleta prin padure, vreau sa simt natura si mirosul ei proaspat de primavara, unul dintre cele mai imbietoare parfumuri. Daca ar exista, as da un salariu intreg ca sa imi cumpar un parfum cu miros adevarat de natura. Din pacate nu exista, iar cele care sunt pe piata la ora actuala au mirosuri artificiale pe care eu una le consider oribile.
Sunt trista pentru ca uite acum cand am reusit sa predau toate hartiile pe care seful meu mi le insarcinase pentru rezolvare, nu pot sa plec si eu sa ma plimb prin parc sa iau putin aer si sa ma relaxez, dupa o munca istovitoare, la firma de externalizare servicii salarizare.
In fine, macar sper ca dupa Pasti, vremea sa se imbunatateasca pentru ca am in plan niste plimbari foarte lungi cu bicicleta prin padure, vreau sa simt natura si mirosul ei proaspat de primavara, unul dintre cele mai imbietoare parfumuri. Daca ar exista, as da un salariu intreg ca sa imi cumpar un parfum cu miros adevarat de natura. Din pacate nu exista, iar cele care sunt pe piata la ora actuala au mirosuri artificiale pe care eu una le consider oribile.
..spune-mi ceva
un mare an de zile… mai lung decat orice viata de om…si inca mai astept,undeva inauntru inca mai astept..sunt zile ca acestea cele pe care le mai am de asteptat…cainii mortii reincep sa latre,cinici, pofticiosi,nerabdatori…si in teatrul meu,astazi, 7 noiembrie, orele 5.00 ale diminetii, se sting luminile, dupa o reprezentatie demna chiar de mila unui muritor…
de ce ai fugit de mine…nu,nu astept raspuns. astept ceva, dar nu raspuns. raspunsul am fost eu intotdeauna…ca in poeziile acelea romantice ca un sirop de tuse iritant de dulce. degeaba imi fac penitente care imi lasa urme pe spinare. destinul ma rasplateste mereu. destinul meu cel atat de nerusinat nedrept, in care nu am crezut pana acum recent….ceea ce incerc sa incep acum este cea mai nefericita oglinda a tineretii mele. cum poate vorbi de tinerete o persoana in etate de douazeci de ani…? si sunt batrana din nou, ca in seara aceea, cand am mers pe strazi ciudate si pline de lume pana am cazut la pamant…sunt batrana ca in cea dintai dimineata in care am deschis ochii in fata cosmarului… noaptea in care te-am visat plangand. nu plange, nu suport sa te vad plangand…orice,numai sa nu plangi. nu pentru mine, nu merit nici macar ideea de lacrima. orice numai te rog, te rog sa nu plangi…asa incepe batranetea, cu o noapte in care parul iti albeste, cu o noapte plansa prin mahalale ticsite de fantomele visurilor…
sunt lupul de stepa in goana-i amara…
gonesc inapoi, gonesc catre mine. as muri privindu-te. ce goana libera,aproape un zbor, ce trecere dureroasa. pe chipul oamenilor timpul lasa riduri. peste mine timpul a plouat cu rani…imi vine sa intreb precum a intrebat acel isus rastignit pe cruce…domnul meu, domnul meu…pentru ce ma parasesti?…am retrait ca si cum ar fi acum. a fost si acum. ce mai incerc sa incep, pentru cine incerc acum sa tes iluzia aceasta atat de frumoasa? as trece oricand prin de mii de ori mai multe sabii de dor, dar numai pentru tine. si in urma ta potopul. de lacrimi. inutile. nu le-ai simtit.
stau aici in aburi de tutun si vopsea. in mirosuri de diluant. bantui cu adevarat,credeam ca e doar o gluma dar intr-adevar am ajuns sa bantui…si acest ”aici” e mereu altul. cu fiecare noapte alt pat, alt frig, alta insomnie…am stiut mereu din ce popor ma trag dar uneori imi vine sa-mi contrazic arborele genealogic, sa neg originile slavone si sa ma regasesc intr-un popor nomad. si cel putin daca ar fi alte vremuri…alta toamna…sunt ingropata in vinovatie peste toate limitele mele sufletesti si spirituale…si trece vremea, si trec aceste nopti mai singure ca niciodata…sunt goala si sora cu motanii de pe peroanele provinciale in care se nasc iubiri fara sfarsit. sunt acolo printre ele…la mila muritorilor si totusi cu un racnet de felina in mine. dar se va sfarsi totul nesperat de curand. stiu aceasta. am recunoscut acea stranie armonizare cu soaptele acelea ce vin din lumea din care doar noi am stiut sa ne intoarcem. de aceasta data, am sa raman acolo. intre soapte…I know how you’re feeling inside, I’ve been there before…
poarta-ma tu, vant hain, inapoi…sa cred ca inca mai am aripi, sa mai pot vedea o singura data tot ce s-a petrecut…poarta-ma si strecoara-mi in suflet minciuna ca inca mai pot eu zbura. ca nu sunt de piatra. ca nu sunt o stare ci o libertate
si iti respect tacerea, o respect cu indarjire si cu capul plecat adanc. asa merg si pe strada, ca si cum as purta pe umeri un timp pierdut mai lung decat toate evurile acestei blestemate lumi…ingenunchiez spre acel timp. spre acele vise. spre acea splendida desertaciune care a fost si va ramane mereu unica mea fericire si singurul meu sentiment de apartenenta. sunt si raman a ta si fara sa ma vrei. si sunt mai sincera decat s-ar cuveni. dar aceasta nu are in definitiv nicio importanta…hevel havolim…hakol hevel. sunt numai si numai ceea ce-mi amintesc despre mine ca sunt. absolut nimic mai mult.
de ce ai fugit de mine…nu,nu astept raspuns. astept ceva, dar nu raspuns. raspunsul am fost eu intotdeauna…ca in poeziile acelea romantice ca un sirop de tuse iritant de dulce. degeaba imi fac penitente care imi lasa urme pe spinare. destinul ma rasplateste mereu. destinul meu cel atat de nerusinat nedrept, in care nu am crezut pana acum recent….ceea ce incerc sa incep acum este cea mai nefericita oglinda a tineretii mele. cum poate vorbi de tinerete o persoana in etate de douazeci de ani…? si sunt batrana din nou, ca in seara aceea, cand am mers pe strazi ciudate si pline de lume pana am cazut la pamant…sunt batrana ca in cea dintai dimineata in care am deschis ochii in fata cosmarului… noaptea in care te-am visat plangand. nu plange, nu suport sa te vad plangand…orice,numai sa nu plangi. nu pentru mine, nu merit nici macar ideea de lacrima. orice numai te rog, te rog sa nu plangi…asa incepe batranetea, cu o noapte in care parul iti albeste, cu o noapte plansa prin mahalale ticsite de fantomele visurilor…
sunt lupul de stepa in goana-i amara…
gonesc inapoi, gonesc catre mine. as muri privindu-te. ce goana libera,aproape un zbor, ce trecere dureroasa. pe chipul oamenilor timpul lasa riduri. peste mine timpul a plouat cu rani…imi vine sa intreb precum a intrebat acel isus rastignit pe cruce…domnul meu, domnul meu…pentru ce ma parasesti?…am retrait ca si cum ar fi acum. a fost si acum. ce mai incerc sa incep, pentru cine incerc acum sa tes iluzia aceasta atat de frumoasa? as trece oricand prin de mii de ori mai multe sabii de dor, dar numai pentru tine. si in urma ta potopul. de lacrimi. inutile. nu le-ai simtit.
stau aici in aburi de tutun si vopsea. in mirosuri de diluant. bantui cu adevarat,credeam ca e doar o gluma dar intr-adevar am ajuns sa bantui…si acest ”aici” e mereu altul. cu fiecare noapte alt pat, alt frig, alta insomnie…am stiut mereu din ce popor ma trag dar uneori imi vine sa-mi contrazic arborele genealogic, sa neg originile slavone si sa ma regasesc intr-un popor nomad. si cel putin daca ar fi alte vremuri…alta toamna…sunt ingropata in vinovatie peste toate limitele mele sufletesti si spirituale…si trece vremea, si trec aceste nopti mai singure ca niciodata…sunt goala si sora cu motanii de pe peroanele provinciale in care se nasc iubiri fara sfarsit. sunt acolo printre ele…la mila muritorilor si totusi cu un racnet de felina in mine. dar se va sfarsi totul nesperat de curand. stiu aceasta. am recunoscut acea stranie armonizare cu soaptele acelea ce vin din lumea din care doar noi am stiut sa ne intoarcem. de aceasta data, am sa raman acolo. intre soapte…I know how you’re feeling inside, I’ve been there before…
poarta-ma tu, vant hain, inapoi…sa cred ca inca mai am aripi, sa mai pot vedea o singura data tot ce s-a petrecut…poarta-ma si strecoara-mi in suflet minciuna ca inca mai pot eu zbura. ca nu sunt de piatra. ca nu sunt o stare ci o libertate
si iti respect tacerea, o respect cu indarjire si cu capul plecat adanc. asa merg si pe strada, ca si cum as purta pe umeri un timp pierdut mai lung decat toate evurile acestei blestemate lumi…ingenunchiez spre acel timp. spre acele vise. spre acea splendida desertaciune care a fost si va ramane mereu unica mea fericire si singurul meu sentiment de apartenenta. sunt si raman a ta si fara sa ma vrei. si sunt mai sincera decat s-ar cuveni. dar aceasta nu are in definitiv nicio importanta…hevel havolim…hakol hevel. sunt numai si numai ceea ce-mi amintesc despre mine ca sunt. absolut nimic mai mult.
Reductio ad absurdum
ce am vazut? padure de-a dreapta, padure de-a stanga, rani, mare…un fel de mare plangand si plangand. nu-i vina nimanui. nu-s reguli de incalcat. de asta sunt muritori. ca sa se sfarseasca. eventual cat mai rapid si fara explicatii prea multe. pentru ca la ei lucrurile ‘’se intampla” si atat. asta am vazut, o mare de sange, o mare de planset, o mare de tradare si o mare de verde…o tacere enorma si o renuntare inutila. de ce sunt aici…? daca voi realiza vreodata cred ca am sa-mi asez singura o coroana de carton pe cap..am sa-mi impun mie insami respect..tot fata de mine. de ce de ce de ce…
de ce repet povesti? de ce repet sentimente? de ce vreau sa ma agat de ceva cand toate fug de mine, cand totul ma respinge? ma zbucium de parca s-ar tulbura intreg pamantul…si oamenii dorm in continuare, cu indiferenta. inca te mai doare indiferenta oamenilor? pe mine nu. sufleteste am o varsta rece, foarte rece, si foarte seaca. vinovatia e sentimentul mediocrului. renuntarea e sentimentul lasului. cel putin sa fim cei dintai lasi, cei mai lasi, sa ne temem de orice si mai ales de noi. nimic nu ma doare si nu ma insulta mai mult decat sa nu fiu privita. macar sa stiu ca cineva vede in mine un mare gol sau o mare sila. sau mediocritate. sunt divina sublima minunata si extraordinara cat timp nu sunt eu. cat timp sunt oglinda cuiva care a apus…si cu toate astea parca nu ma mai satur sa ridic pe lazar din groapa. si eu care credeam ca n-am niciun strop de sange crestin in mine. iata ca am…la urma urmei, acest dumnezeu despre care imi vorbesc crestinii e un soi de eu proiectat in alte circumstante. eul uman plasat intr-un alt plan decat cel al logicii spatiale si temporare. asa ca mai bine lasam imaginatia si speranta in edenuri si iaduri si cine mai stie ce..in clipa in care stii ca esti creator nu mai esti nici barbat,nici femeie. esti flacara. esti scanteia care a generat flacara. si timpul in care vei arde e faurit de vointa ta. si asta e tot ce mai spun, nu sunt in masura sa dau sfaturi nimanui. dealtfel nu sunt in masura sa fac mai multe lucruri. sunt trista si atat. am mania paradoxului si a absurdului. si ceea ce este acum e absurd si paradoxal, de data asta nu mai spun ca este ceea ce este. toata aceasta dimineata a fascinatiei are doua potentiale stingeri. intr-un esec lamentabil, un soi de incununare a esecurilor care m-au urmarit si pe care le-am cautat…sau o glorie rapida si dulce ca o moarte temporara. din care ne vom trezi desigur foarte repede. nu sper si nu vreau sa spun ca prezic niciuna din acestea. desi le vad. ma apropii de ele. intre esecul care am fost si eul meu e un fel de geam subtire. cu cat ma apropii de el mai mult, cu atat imi vad mai bine esecurile si cu atat mai putin ma simt capabila sa le inteleg, ca si cum mi-ar vorbi o alta limba. mai mult de atat, limba altei rase..si cu toate acestea ma scufund in ele…ma confund cu ele. da! eu sunt o catastrofa, si inca pe deasupra, una mediocra…visez si sunt ironica. ma doare fara sa plang…ma dor durerile celor de care ma apropii…si ma apropii ca sa ma hranesc cu dureri, ca sa dispara..pentru ca am uneori impresia bizara ca pot recunoaste toate ranile sapate in cei de sorgintea mea. spune poetul ”durerea de a fi constient este langoare, greata, si dorinta nelinistita”…pastreaza-ma sau goneste-ma cat mai ai vreme…orientalii spun ca o femeie te poate lega de patul ei cu o suvita de par. atunci inseamna ca eu nu-s femeie, caci n-am reusit niciodata sa leg nimic si pe nimeni de mine. nici macar peisajele nu le pot lega, nu le pot confunda cu mine..ma simt nevoita ca oricarei simtiri ce stiu ca vine din pamant sa-i fauresc o semnificatie fara de lege…visez fara intrerupere. mi-e dor. intorc spatele. privesc printr-o perdea de lacrimi. printr-un scut de tacere. dintr-o sfera de dorinta a carei flacara nimeni nu o va mai cunoaste..a fost poate suficient. si totusi, nu mi-e teama de nimic….
nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu NU SUNT AICI SI NU MA INDRAGOSTESC. doar spaima mea iubeste spaima ta. doar pentru ca privirea mea rasare dintr-a ta.doar gura mea s-a indragostit.si nebunia,spaima, betia,eterna betie…eterna negare..nimic,absolut nimic nu se intampla aici. mi-e dor de duca. mi-e dor de creste…mi-e dor mi-e dor mi-e dor mi-e dor mi-e dor MI-E DOR DE TINE!
de ce repet povesti? de ce repet sentimente? de ce vreau sa ma agat de ceva cand toate fug de mine, cand totul ma respinge? ma zbucium de parca s-ar tulbura intreg pamantul…si oamenii dorm in continuare, cu indiferenta. inca te mai doare indiferenta oamenilor? pe mine nu. sufleteste am o varsta rece, foarte rece, si foarte seaca. vinovatia e sentimentul mediocrului. renuntarea e sentimentul lasului. cel putin sa fim cei dintai lasi, cei mai lasi, sa ne temem de orice si mai ales de noi. nimic nu ma doare si nu ma insulta mai mult decat sa nu fiu privita. macar sa stiu ca cineva vede in mine un mare gol sau o mare sila. sau mediocritate. sunt divina sublima minunata si extraordinara cat timp nu sunt eu. cat timp sunt oglinda cuiva care a apus…si cu toate astea parca nu ma mai satur sa ridic pe lazar din groapa. si eu care credeam ca n-am niciun strop de sange crestin in mine. iata ca am…la urma urmei, acest dumnezeu despre care imi vorbesc crestinii e un soi de eu proiectat in alte circumstante. eul uman plasat intr-un alt plan decat cel al logicii spatiale si temporare. asa ca mai bine lasam imaginatia si speranta in edenuri si iaduri si cine mai stie ce..in clipa in care stii ca esti creator nu mai esti nici barbat,nici femeie. esti flacara. esti scanteia care a generat flacara. si timpul in care vei arde e faurit de vointa ta. si asta e tot ce mai spun, nu sunt in masura sa dau sfaturi nimanui. dealtfel nu sunt in masura sa fac mai multe lucruri. sunt trista si atat. am mania paradoxului si a absurdului. si ceea ce este acum e absurd si paradoxal, de data asta nu mai spun ca este ceea ce este. toata aceasta dimineata a fascinatiei are doua potentiale stingeri. intr-un esec lamentabil, un soi de incununare a esecurilor care m-au urmarit si pe care le-am cautat…sau o glorie rapida si dulce ca o moarte temporara. din care ne vom trezi desigur foarte repede. nu sper si nu vreau sa spun ca prezic niciuna din acestea. desi le vad. ma apropii de ele. intre esecul care am fost si eul meu e un fel de geam subtire. cu cat ma apropii de el mai mult, cu atat imi vad mai bine esecurile si cu atat mai putin ma simt capabila sa le inteleg, ca si cum mi-ar vorbi o alta limba. mai mult de atat, limba altei rase..si cu toate acestea ma scufund in ele…ma confund cu ele. da! eu sunt o catastrofa, si inca pe deasupra, una mediocra…visez si sunt ironica. ma doare fara sa plang…ma dor durerile celor de care ma apropii…si ma apropii ca sa ma hranesc cu dureri, ca sa dispara..pentru ca am uneori impresia bizara ca pot recunoaste toate ranile sapate in cei de sorgintea mea. spune poetul ”durerea de a fi constient este langoare, greata, si dorinta nelinistita”…pastreaza-ma sau goneste-ma cat mai ai vreme…orientalii spun ca o femeie te poate lega de patul ei cu o suvita de par. atunci inseamna ca eu nu-s femeie, caci n-am reusit niciodata sa leg nimic si pe nimeni de mine. nici macar peisajele nu le pot lega, nu le pot confunda cu mine..ma simt nevoita ca oricarei simtiri ce stiu ca vine din pamant sa-i fauresc o semnificatie fara de lege…visez fara intrerupere. mi-e dor. intorc spatele. privesc printr-o perdea de lacrimi. printr-un scut de tacere. dintr-o sfera de dorinta a carei flacara nimeni nu o va mai cunoaste..a fost poate suficient. si totusi, nu mi-e teama de nimic….
nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu NU SUNT AICI SI NU MA INDRAGOSTESC. doar spaima mea iubeste spaima ta. doar pentru ca privirea mea rasare dintr-a ta.doar gura mea s-a indragostit.si nebunia,spaima, betia,eterna betie…eterna negare..nimic,absolut nimic nu se intampla aici. mi-e dor de duca. mi-e dor de creste…mi-e dor mi-e dor mi-e dor mi-e dor mi-e dor MI-E DOR DE TINE!
Om Namah Shivaya
despre o crancena vinovatie..despre anumite intrebari care stiu ca sunt retorice, pentru oricine…cum inveti sa te ierti pe tine…cum ajungi sa nu te mai blestemi…cum sa uiti…cum sa stergi, cand in fata se casca o pustietate imensa…cum sa nu-ti mai fie teama de instinctele tale…de infernul din tine…da, sunt inimi in care dumnezeu nu se poate uita fara sa-si piarda inocenta, inimi ca a mea care nu se tem de demonul dinauntru…care nu il ocolesc..care il cheama…Mi-e pofta de decadenta, mi-e pofta sa fiu sordida pana la margini…desi nu-mi cunosc marginile…si cu asta sa ma scufund si sa ma confund si eu in lume, odata pentru totdeauna. pentru ca am obosit sa urasc si sa ma urasc. si am obosit sa iubesc lucruri pe care nu le voi avea niciodata
suferintele te transfigureaza. te spala sau te intineaza, te duc spre ceva sinonim ca inteles metafizic cu sfintenia crestina sau te arunca in mocirla…dar decat imbecilitatea dulce a mediocrului cred ca prefer intunericul..cine oare nu a fost macar o data tentat sa se arunce in comoditatea principiilor de orice fel…in crestinism de pilda, in religiile in care intorci obrazul spre a fi palmuit…”cine se va smeri, pe sine se va inalta”…da, se va smeri in deplina constiinta a inaltarii ce urmeaza…in asteptarea rasplatei….nimic pur in aceasta afacere a smereniei, nimic nobil. nu mai plec capul niciodata desi sunt scarbita de mine pana in cele mai vagi detalii fizice si nefizice. starea spirituala a creatorului suprem…a superiorului in genere, depinde foarte mult de starea mea spirituala. daca sunt rea, si el e rau…daca sunt fericita si el e fericit…etc.
..si spune-mi tu,oricine ai fi, cum se sterg urmele frustrarii, ale nevrozei si vinovatiei…cum te cureti si cu ce speranta cand nu mai exista niciun scop, nicio stea la care sa vrei sa ajungi, nicio lumina la care sa visezi…timpul necesar distrugerii unei astfel de stele, a unui astfel de inchipuit destin, e mai lung decat timpul dedicat urcarii sale pe piedestal..si daca eu am renuntat la gratie…a renuntat si gratia, oare, la mine?….
da! ma intorc de unde plecasem! ma intorc la NU. de ce…? de aia! pentru ca atata vointa mai am si eu…sa plec si dintr-o bezna de negatii sa arunc cu noroi in voi toti…pentru ca ma scarbiti! pentru ca ma doare prezenta voastra. pentru ca nu sunt suficienta niciodata….mereu e nevoie de mai mult si de mai frumos…niciodata nu inteleg destule! niciodata nu sunt sunetul potrivit in clipa potrivita! niciodata nu merit efortul! si tu?! niciodata….si pe mine cine a cautat sa ma inteleaga?! am cautat, de cand ma stiu, sa pricep ceva din lumea voastra, din lumea ta…din universul cuiva, sa apartin de ceva…sa ma leg de orice…sa simt ca exist…pe mine cine a incercat sa ma inteleaga?! s-a zbatut cineva sa priceapa de unde vine rautatea, prostia si ridicolul?! si atunci de unde atata pretentie?! nu mai sunt aici pentru nimeni, pentru nevoile nimanui. am un NU , un mare NU in fata oricarui raspuns la orice intrebare….am sa mai tac si eu o vreme, am sa mai iau o pauza….am vorbit si asteptat si plans si luptat destul, am obosit….si acum realizez zadarnicia efortului, nu mi s-a cerut niciodata nimic…da, lumea m-a pangarit cu singuratate. si eu mi-am pangarit trupul cu sudori straine. dar am sa ma curat. o singura urma a ramas de nesters in mine, pentru ca nu vreau sa o sterg, eu am sa pastrez aceasta cicatrice…pentru ca este tot ceea ce am avut vreodata..e amintirea frumusetii mele…om na mah shi va ya…chiar daca astazi viata mea este pentru mine de neconceput…am sa venerez noaptea care creste in mine…
suferintele te transfigureaza. te spala sau te intineaza, te duc spre ceva sinonim ca inteles metafizic cu sfintenia crestina sau te arunca in mocirla…dar decat imbecilitatea dulce a mediocrului cred ca prefer intunericul..cine oare nu a fost macar o data tentat sa se arunce in comoditatea principiilor de orice fel…in crestinism de pilda, in religiile in care intorci obrazul spre a fi palmuit…”cine se va smeri, pe sine se va inalta”…da, se va smeri in deplina constiinta a inaltarii ce urmeaza…in asteptarea rasplatei….nimic pur in aceasta afacere a smereniei, nimic nobil. nu mai plec capul niciodata desi sunt scarbita de mine pana in cele mai vagi detalii fizice si nefizice. starea spirituala a creatorului suprem…a superiorului in genere, depinde foarte mult de starea mea spirituala. daca sunt rea, si el e rau…daca sunt fericita si el e fericit…etc.
..si spune-mi tu,oricine ai fi, cum se sterg urmele frustrarii, ale nevrozei si vinovatiei…cum te cureti si cu ce speranta cand nu mai exista niciun scop, nicio stea la care sa vrei sa ajungi, nicio lumina la care sa visezi…timpul necesar distrugerii unei astfel de stele, a unui astfel de inchipuit destin, e mai lung decat timpul dedicat urcarii sale pe piedestal..si daca eu am renuntat la gratie…a renuntat si gratia, oare, la mine?….
da! ma intorc de unde plecasem! ma intorc la NU. de ce…? de aia! pentru ca atata vointa mai am si eu…sa plec si dintr-o bezna de negatii sa arunc cu noroi in voi toti…pentru ca ma scarbiti! pentru ca ma doare prezenta voastra. pentru ca nu sunt suficienta niciodata….mereu e nevoie de mai mult si de mai frumos…niciodata nu inteleg destule! niciodata nu sunt sunetul potrivit in clipa potrivita! niciodata nu merit efortul! si tu?! niciodata….si pe mine cine a cautat sa ma inteleaga?! am cautat, de cand ma stiu, sa pricep ceva din lumea voastra, din lumea ta…din universul cuiva, sa apartin de ceva…sa ma leg de orice…sa simt ca exist…pe mine cine a incercat sa ma inteleaga?! s-a zbatut cineva sa priceapa de unde vine rautatea, prostia si ridicolul?! si atunci de unde atata pretentie?! nu mai sunt aici pentru nimeni, pentru nevoile nimanui. am un NU , un mare NU in fata oricarui raspuns la orice intrebare….am sa mai tac si eu o vreme, am sa mai iau o pauza….am vorbit si asteptat si plans si luptat destul, am obosit….si acum realizez zadarnicia efortului, nu mi s-a cerut niciodata nimic…da, lumea m-a pangarit cu singuratate. si eu mi-am pangarit trupul cu sudori straine. dar am sa ma curat. o singura urma a ramas de nesters in mine, pentru ca nu vreau sa o sterg, eu am sa pastrez aceasta cicatrice…pentru ca este tot ceea ce am avut vreodata..e amintirea frumusetii mele…om na mah shi va ya…chiar daca astazi viata mea este pentru mine de neconceput…am sa venerez noaptea care creste in mine…
Subscribe to:
Posts (Atom)